În fiecare an, la Ierusalim, cu ocazia praznicului Învierii Domnului sărbătorit de ortodocşi, se petrece minunea pogorârii Luminii deasupra Sfântului Mormânt al Mântuitorului. Evenimentul se produce în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Paştelui, în jurul orei 13.00. Lumina care se pogoară din cer se manifestă diferit în fiecare an, iar în primele minute nu arde.
“Sfânta Lumină este un dar de la Dumnezeu. Nimeni nu poate explica acest dar pe care Dumnezeu îl face Bisericii Ortodoxe la Mormântul Învierii. Uneori Lumina vine din exterior, alteori Lumina se ridică mai întâi ca o ceaţă luminoasă deasupra Mormântului şi se aprinde. La început Lumina respectivă nu arde, câteva momente este o lumină neobişnuită care nu este produsă de o sursă pământească, ci este un dar de la Hristos Domnul însuşi ca răsplată pentru credinţa ortodoxă şi pentru dragostea credincioşilor faţă de Mântuitorul şi ca un semn al comunicării Lui cu noi pe baza credinţei care devine un izvor de bucurie”, a explicat Patriarhul Daniel, după slujba Prohodului Domnului, despre Lumina Sfântă.
Lumina Sfântă se aprinde între orele 12.30 şi 14.30, manifestându-se diferit în fiecare an. Mii de credincioşi au mărturisit, de-a lungul timpului, miracolul pe care l-au trăit, în noaptea de Înviere, la biserica Sfântului Mormânt, acolo unde se Sfânta Lumină se aprinde singură, ca un simbol al biruinţei vieţii asupra morţii.
În Vinerea Mare, Mormântul Domnului este închis, după ce au fost îndepărtate toate candelele şi lumânările şi după ce peste el a fost presărată vată. Sâmbătă la prânz începe procesiunea impresionantă – Patriarhul, tot sinodul, arhimandriţii, stareţii mănăstirilor din Palestina, monahi şi pelerinii clerici stau înşiruiţi pe două rânduri. Apoi merg de la altarul Bisericii Învierii spre Sfintul Mormânt, în sunete de clopot şi toacă. Alaiul înconjoară de trei ori Biserica Sfântului Mormânt, iar procesiunea se face fără lumânări, fără nicio candelă aprinsă. Patriarhul este controlat riguros de către poliţiştii evrei înaintea intrării în biserică, ca nu cumva să aibă asupra sa vreo sursă de foc.
Oamenii ţin în mâini mănunchiuri de câte 33 de lumânări, număr ce reprezintă vârsta lui Iisus în momentul martiriului şi Învierii. Piatra de deasupra Sfântului Mormânt este acoperită cu o flacără albăstruie pe care se spune că, în primele 33 de minute, credincioşii o pot atinge cu mână fără să se rănească. Mai multe detalii şi video găsiţi aici.
Taguri: Incredibil, Lumina Sfântă, Miracol

No Comment